luni, 16 martie 2009

Presa tipărită, încotro?

Astăzi stăteam și mă gândeam ce se va întâmpla cu presa print, care începe să piardă (la propriu, acum) tot mai mult teren.

Cotidianul Gândul, publicația grupului MediaPro sub egida ”ilustrului” Cristian Tudor Popescu, va înceta să apară în curând. Motivul ? Redactorul-șef nu și-a mai primit salariul de câteva luni bune (cam patru la număr), drept pentru care nici nu mai dă pe la lucru. 

Din vara acestui an, săptămânalul Capital va trece doar online. Nu mai are Ringier bani să editeze anumite publicații de nișă sau doar Capitalul pur și simplu nu mai rentează? Well ... nu știu atât de multe :P

Compactul, după cum bine știți, deja a dat ortu' popii.

Se pare că și publicația lui Locic, Atac,  va renunța la strânsa relație cu tipografia. Motivul ? Publicația nu mai rentează, redactorii sunt puțini și de proastă calitate ... 

Acestea sunt trei dintre exemplele elocvente pe care le pot oferi. 

O fi criza sau pur și simplu evoluția către o nouă eră a jurnalismului ? Nu cred că putem da un verdict final ... Hmmm, sunt însă curios care e părerea voastră. Când va dispărea presa scrisă ? 

3 comentarii:

  1. Eu nu cred ca va disparea, mai degraba se vor orienta spre o presa scrisa gratuita. Cel putin in Oradea, este, hai sa o spunem, o batalie intre publicatiile gratuite.

    Si aici, se intampla multe lucruri: de curand s-a inchis si Ghimpele de Bihor si treptat se simte un oarece declin in media locala. Presupun ca la nivel de Bucuresti, lucrurile sunt ceva mai bune.

    General vorbind, nu cred ca va disparea presa scrisa. Sau cel putin sper. Fie ca se va indrepta spre on-line sau gratuit, EA va exista mereu. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Alina, uite că în București presa scrisă gratuită nu prea merge, dovada fiind faptul că cotidianul Compact nu mai iese de câteva săptămâni deja.
    Este păcat dacă ne-am îndrepta spre presa gratuită pentru că, după cum mulți dintre voi au observat deja, aceasta conține materiale jurnalistice de foarte slabă calitate. În publicațiile de gen primează anunțurile publicitare și nu conținutul editorial.
    Eu consider că dacă ziarele centrale ar renunța la varianta on-line sau ar oferi doar niște teasere, atunci presa scrisă ar supraviețui mult mai mult și mult mai bine. Ar trebui să existe niște redactori pe on-line care să trieze materialele și să incite cititorii să cumpere respectiva publicație.

    RăspundețiȘtergere
  3. Razvi,

    Hai sa iti dau 2 exemple concrete. Totusi, nu stiu daca presa scrisa e categoria de presa in care le pot incadra pe aceste 2 publicatii la care voi face referire.

    De exemplu, 24FUN - editia de Oradea, publicatie in care scriu si eu de mai bine de 2 ani jumatate, are un continut foarte bogat. Si aici nu ma refer la reclame, ci la multitudinea de editoriale, articole si interviuri scrise in speta de catre ziaristi cunoscuti in Oradea. Spre deosebire de alte editii din tara, aici, continutul este unul realmente personalizat pentru planul local. Si mai mult, o buna parte a ziaristilor locali s-ar bate sa ajunga aici. Ceea ce e foarte bine.

    In al doilea rand, o alta astfel de publicatie, denumita Business News, creata la nivel local, are ca elemente constitutive editoriale si articole scrise de oameni de afaceri locali, dar si de diverse 'mondenitati' locale. Plus ca revista are doar cateva reclame. In rest, continutul este unul foarte cuprinzator.

    La alte publicatii nu voi mai face referire. Nu sunt foarte importante, astfel incat sa ma 'obosesc' sa le amintesc.

    Deopotriva, aceasta directie spre on-line se resimte tot mai mult si aici. Dar sunt de acord cu tine. Redactorii ar trebui sa trieze informatia si prin asta sa te 'oblige' oarecum sa cumperi ziarul pentru mai multe detalii.

    Si totusi, acest lucru e mai greu pentru multe saptamanale (vezi cazul MediaPRO: Bihoreanul Clujeanul ... )

    RăspundețiȘtergere