Având în vedere că s-a dorit o aplicație și nu o teoretizare a fenomenului, am decis să public pe „blogu' proprietate personală” și cealaltă variantă a referatului meu pentru ISMM.
So here it goes:
Acum câteva secole, lumea îndrăgea să fie distrată de către bufoni, trubaduri sau povestitori, din dorința de a-și satisface o nevoie primordială: cea de relaxare, evadare din cotidian. Totodată, încă din cele mai vechi timpuri, omul a fost interesat să afle ce se întâmplă în jurul său, să exploreze mediul în care trăiește, să fie la curent cu noutățile. Astfel, putem spune că omul, prin natura sa, este avid de informație. În societatea de astăzi, bunurile materiale au fost depășite de către un bun prețios, însă uneori efemer: informația. Societatea lumii moderne este construită pe informație, aceasta conferind deținătorului putere. Concluzionând la un nivel superficial, putem spune că omul modern este mânat de două nevoi: cea de informare și cea de relaxare prin divertisment. Îmbinând aceste două nevoi primordiale ale omului, mass-media, prin continua sa expansiune, oferă un nou concept: infotainment-ul.
Pentru a putea discuta despre conceptul media numit infotainment (denumire realizată prin compunerea cuvintelor information – informație- și entertainment – divertisment-), trebuie să analizăm două funcții importante ale presei contemporane, și anume cea de informare și cea de divertisment.
Claude-Jean Bertrand spune că ”rolul mass-media este acela de a obține informația și de a o face să circule”. În mod evident, această afirmație rezumă într-un mod oarecum lapidar, însă sintetizat, rolul primordial al presei. Prin funcția de informare a mass-media se oferă control populației asupra mediului înconjurător, oamenii reușind să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în jurul lor, să fie anunțați apriori de un eveniment (orientare prospectivă) sau ulterior (orientare retrospectivă), însă și să le fie oferite informații instrumentale (gen meteo, programul cinematografelor, etc.) – care reprezintă centrul de interes al publicului după cum observă și Bernard Berelson în studiul ”What Missing The Newspapers Means”. Toate informațiile oferite în buletinele programelor audiovizuale sau în publicațiile online sau print au o însemnătate majoră pentru omul de rând, acesta reușind să-și organizeze viața de zi cu zi în funcție de evenimente și informații, să își contureze o opinie despre o personalitate sau un eveniment.
În procesul de furnizare a informațiilor, presa selectează și ierarhizează informațiile, oferind publicului telespectator sau cititor acele mesaje pe care le consideră a fi importante în dezvoltarea individuală și cea a colectivității. Pentru a facilita accesul la informație și la conținutul acesteia, presa se impune ca un ”mediator, care adună informația și o ambalează în forme accesibile” . Produsele mass-media dau sentimentul reconfortant al ”investiției” – omul investind timp sau bani în informații care au utilizare imediată.
Conceptul de infotainment însă pune accentul pe divertisment, mai degrabă decât pe informație, Claude-Jean Bertrand observând faptul că pentru a seduce publicul, chiar și informația trebuie oferită sub formă de spectacol. Același autor spune că ”în societatea de masă, divertismentul este mai necesar ca niciodată pentru a reduce tensiunile care se acumulează în fiecare individ și care pot să-l aducă la răzvrătire, îmbolnăvire sau alienare.”
Funcția de divertisment este o funcție specifică instituțiilor de presă private, mânate de presiunile legilor de piață. Aceasta conferă relaxare cititorului, o ocazie de a evada de presiunile cotidiene, de a-și manifesta sentimente ascunse, de a scăpa de refulări. În subcapitolul ”How People Use the Mass Media” din lucrarea lui Joseph Dominick, ”Dynamics of Mass Communication” , acesta observă mai multe ”funcții” benefice ale media, printre ele aflându-se stimularea, relaxarea și eliberarea emoțională. Se pare că o valoare înnăscută a omului este aceea de a căuta stimuli în mediul înconjurător ”pentru a mențiune un minimum de activitate intelectuală”. Totuși suprasaturarea individului cu elemente stimulative duce la o încărcare senzorială, care impune implicit relaxarea. Cititul unei reviste sau vizionarea unui program audiovizual reprezintă o diversiune de la grijile zilnice. Formele de relaxare prin media însă diferă. Unii pot găsi reconfortant să citească ceva despre Primul Război Mondial în timp ce alții se relaxează ascultând muzică sau vizionând o comedie. Însă cel mai important efect al funcției de divertisment este eliberarea emoțională (emotional release). De ce populația feminină plânge și se bucură alături de personajele lor preferate din producțiile sud-americane? Pentru că oamenii tind să se identifice cu personajele din diverse producții, împrumutând trăirile și emoțiile acestora. De altfel, producțiile audiovizuale de tip soap-opera sau serial arată omului de rând că există persoane (fie ele și fictive) care au probleme mai mari ca el. De ce bărbații urlă și huiduie la un meci de fotbal? Pentru că, spune Joseph Dominick în aceeași lucrare, orice strigăt, orice plânset face omul să se simtă mai bine. Este vorba despre un fenomen pe care îl semnalează și Aristotel în ”Poetica” și anume, catharsis. De aceea și sociologul Jean Cazeneuve atribuie funcției de divertisment a presei o subfuncție denumită ”catharhică” sau ”terapeutică”, acesta susținând că astfel omul se eliberează de frustrări și nemulțumiri. Totodată programele audiovizuale le oferă consumatorilor de media experiențe vicariale, aceștia beneficiind de trăiri și evenimente pe care nu le pot trăi în viața reală niciodată.
Un element asupra căruia școala franceză și cea americană s-au pus de acord este efectul nociv al divertismentului oferit prin intermediul mass-media, Claude-Jean Bertrand considerând că media permite izolarea sau diverse convivialități fiindcă că se substituie contactelor umane. Același lucru este semnalat de Joseph Dominick care spune că ”acum e mai mult ușor să stai și să-i lași pe alții să te distreze”.
Infotainmentul își are originile în presa tabloidă a secolului XIX din Marea Britanie. Odată cu extinderea societății de masă și a fricii față de populația analfabetă, care începea să-și ceară drepturile, s-a făcut un salt spre o presă a educației și a informației, care acționa asemeni unui scut împotriva maselor analfabete. Ca o reacție la această măsura, în Anglia anilor 1800 găsim diverse balade cântate, care îmbinau veștile/bârfele cu muzica. Un prim mare pas în îmbinarea divertismentului cu informația brută se face tot în Anglia odată cu apariția săptămânalului ”The Illustrated London News”, care ilustra grafic evenimente regale, situații mondene, crime și lupte. Daya Kishan Thussu spune în lucrarea sa, ”News as Entertainment” , că dezvoltarea presei populare (popular press) se datora în principal literaturii de stradă, titlurilor pompoase și imaginilor sugestive. Pe cealaltă parte a Atlanticului, în anii 1830 apar publicații care se vor încadra în ceea ce vom numi ”penny press”. Joseph Pullitzer reușește să aducă în ziarele sale jurnalismul de investigație, reportajele de senzație și diverse concursuri. Astfel, putem spune că poporul american a fost inventatorul acestui fenomen pe care astăzi îl numim infotainment. Conceptul media dezvoltat a fost apoi exportat în lumea întreagă ca și un simbol al culturii americane, Statele Unite ale Americii având ca a doua industrie de export, industria mediatică. Fenomenul a prins amploare peste tot în lume, mai întâi în Europa – un exemplu ar fi revista de succes ”Ilustrazione Italiana”- , iar mai apoi în Asia – un exemplu elocvent fiind publicația ”Yomiuri” din Japonia.
Deși blamată de elita intelecutală, penny press-ul sau yellow journalism (jurnalismul de slabă calitate) ajunge să conveargă cu jurnalismul practicat de publicațiile serioase, de tip broadsheet. În anul 1888, scandalul ”Jack Spintecătorul” a fost tratat în ambele tipuri de publicații, creându-se astfel o cultură de masă a ziarelor, bazată pe senzațional. Apoi odată cu apariția televiziunii, infotainmetul este pregnant în jurnalul de actualități (news reel). O premieră în domeniul audiovizualului fiind transmisiunea vizitei lui George al V-lea în Franța, din 1914, care câteva ore mai târziu a fost prezentată pe micile ecrane telespectatorilor din Marea Britanie.
Infotainmentul este un tip de program media care, cumulând cele două funcții descrise anterior, reprezintă o combinație între știri și ceea ce școala americană numește ”feature news”. În acest tip de concept primează știrile de tip ”soft”, care nu se axează pe evenimente imperativ subordonate proximității în timp și spațiu, ci mai degrabă sunt subjugate interesului uman. Soft news este centrat pe arte, divertisment, sport, crime, lifestyle, celebrități.
Totodată, infotainmentul alege să exploateze interesul uman, să atingă și să stârnească emoții, controverse publicului, astfel antrenându-l în procesul de informare.
În ziua de astăzi, precum observa și Douglas Kellner spectacolul media invadează orice domeniu de activitate, de la economie la cultură. De aceea, practic orice informație oferită de către un canal media e servită sub forma divertismentului: așezarea personajelor în platou, decorurile, felul de exprimare a moderatorului, diferitele materiale video inserate, etc. Într-o societate în care timpul pentru relaxare și informare este foarte redus, mass-media, dar în special televiziunea, oferă publicului informații digerabile. Acestea pot fi ”consumate” de orice tip de public datorită gradului scăzut de informații pe care îl oferă, formei și limbajului accesibile, dar și felul în care este prezentat. Astfel, mărind accesibilitatea mesajelor, se permite oamenilor de diverse condiții sociale și intelectuale să ia contact cu informații dintre cele mai variate și cu teme care le-ar fi fost în alte condiții inaccesibile din cauza nivelului de pregătire sau a limbajului specializat folosit. De aceea, aș îndrăzni să spun că infotainmentul îndeplinește o a treia funcție fundamentală a presei și anume, funcția de culturalizare. Prin ”ambalarea” informației, mesajul ajunge mult mai ușor la oameni, reușind să-i stimuleze și să-i facă conștienți de anumite evenimente din jurul lor. Prin intermediul mass-media și a noilor media, s-a sporit accesul publicului la informație (dintre care majoritatea este structurată conform conceptului de infotainment) și, deci, puterea presei de a educa publicul cititor/telespectator.
Criticii, aparținând elitei jurnalistice, spun însă că infotainmentul este fenomenul care încurajează ”îndobitocirea” oamenilor, prin oferirea de știri de tip soft news, acuzând mass-media că izolează din punct de vedere social oamenii. Neil Postman spune că problema esențială este că televiziunea tratează toate subiectele în forma divertismentului, ținând să menționeze că acest medium atacă cultura.
Un fenomen îngrijorător este că canalele cu tradiție în domeniului hard news-urilor au ales aceeași cale precum celelalte posturi. Promovarea infotainmentul a pornit din rațiuni pur financiare, instituțiile de presă fiind îngrijorate de scăderea tirajelor și a audiențelor. Un exemplu cu care debutează cartea lui Bonnie Anderson, ”News Flash” , este că CNN în 2 februarie 2004 a ales să deschidă principalul său jurnal cu o știre de tip soft news: sânul dezvelit a lui Janet Jackson de către Justin Timberlake la finala Super Bowl. Un an mai devreme, un jurnal de știri a canalului ABC începea cu povestea cântărețului Johnny Cash. Apoi a intrat și o știre despre moartea a doi soldați în Irak.
Infotainmentul s-a extins și în alte domenii, precum ar fi domeniul retailului – retailtainment-, în care diversele informații în formate diferite (spre exemplu, broșură) sunt combinate cu culori, sunete, filmulețe pentru a oferi o nouă dimensiune cumpărătorului.
